lumea e mica

nu e nimic nou in asta. e doar o constatare personala.

lumea asta….care e mare ea asa in felu ei…e si mica in acelasi timp.

mica si inghesuita.

hmm….

e ca un fel de retea de cunostinte care se intinde in muuuuulte multe ramificatii..inepuizabile chiar…

sunt sigura ca nu vorbesc din carti aici. adica….pun pariu ca ati rostit macar odata in viata expresia: “ce mica-i lumea!” cand ati descoperit o cunostinta comuna  cu cineva la care nu va asteptati.

sa va dau un exemplu de asemenea intamplare(din multele de acest gen)

Asadar,am o prietena buna pe numele sau Silvia,pe care am cunoscut-o acum mai multi ani,pe vremea cand eram eu boboc de liceu. Am cunoscut-o prin verisoara unei alte prietene. aceasta verisoara a prietenei mele era colega de clasa cu Silvia. prima intalnire cu ea a fost cam de gradul III,in sensul ca antipatia dintre noi se vedea de la o posta.

cativa ani mai tarziu(3 ca sa fiu mai exacta) am avut si eu un prieten(ca tot omu 😛 )intamplarea face ca el sa fie coleg de clasa atat cu verisoara prietenei mele cat si cu Silvia. ne-am mai intalnit de cateva ori….dar aceleasi scantei de antipatie se zareau pe fetele noastre,oricat am fi incercat noi sa o ascundem(apropo de asta,antipatie fondata numai pe prime impresii gresite)

1 an mai tarziu,dupa cateva intamplari mai mult sau mai putin nefericite am ajuns sa fim prietene bune,confesandu-ne una alteia si povestind cate in luna si in stele.

in urma acestor discutii cu teme variate,am descoperit cu stupoare ca noi defapt am fost colege de gradinita,numai ca la grupe diferite: eu-germana,ea-franceza.

si ce credeti c-am spus? of course : “Ce mica-i lumea!”

aveti si voi asemena povestiri?

relatati aici pe blog intr-un coment,ca sa vedem si noi si sa ne convingem ca lumea asta mare nu-i chiar asa de mare 🙂

asta numai daca vreti si nu va suparati 😛

Advertisements